VIDEO | Alexandru Rafila: Peste 20 de EXPERȚI în domeniul oncologiei lucrează pentru corectarea Planului Național de Control al Cancerului 

Publicat: 11/05/2023, 17:15
Actualizat: 11/05/2023, 17:31

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila a scris pe pagina sa de Facebook că, de la începutul anului 2023, un grup reprezentativ de peste 20 de experţi în domeniul oncologiei, profesori universitari şi medici cu experienţă, lucrează susţinut pentru „adaptarea şi corectarea” actualului Plan Naţional de Control al Cancerului (PNCC).

Rafila a precizat că actuala formă a planului necesită o punere în acord cu foaia de parcurs a Planului European de Cancer şi eliminarea sau rezolvarea erorilor şi contradicţiilor privind finanţarea, corelaţia obiectivelor cu măsurile propuse, precum şi includerea tuturor pacienţilor oncologici în programele de diagnostic şi tratament, indiferent de tipul de cancer.

„Ministerul Sănătății acordă prioritate dezvoltării și accesului la servicii oncologice de calitate, fără discriminare, pentru pacienții din întreaga țară! De la începutul anului 2023, un grup reprezentativ de peste 20 de experți în domeniul oncologiei, profesori universitari și medici cu experiență, lucrează susținut pentru adaptarea și corectarea actualului Plan Național de Control al Cancerului (PNCC), pentru a putea fi elaborate cât mai rapid normele de aplicare care să răspundă nevoilor pacienților din România, ținând cont de serviciile medicale existente, resursele umane disponibile și de posibilitățile de finanțare ale sistemului medical.

Actuala formă a PNCC necesită o punere în acord cu foaia de parcurs a Planului European de Cancer și eliminarea sau rezolvarea erorilor și contradicțiilor privind finanțarea, corelația obiectivelor cu măsurile propuse, precum și includerea tuturor pacienților oncologici în programele de diagnostic și tratament, indiferent de tipul de cancer.
Forma actuală a PNCC a fost elaborată fără consultarea Ministerului Sănătății și a comisiilor de specialitate, ceea ce a dus, probabil, la apariția unor erori.
Patronajul și implicarea Președintelui României în rezolvarea durabilă a acestei probleme majore de sănătate publică, cu un impact asupra populației, sunt salutare, alături de responsabilitatea, profesionalismul și dedicarea echipelor de specialiști în oncologie și de funcționari publici din cadrul MS și CNAS”, a scris pe pagina sa de Facebook Alexandru Rafila, ministrul Sănătății.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Filmul crimei din Brăila. Doctorița a fost ucisă în 33 de secunde. Cum a încercat...
DEZVĂLUIRI NOI | Ce au descoperit legiștii sub unghiile Marinei, dentista din Brăila. Cât ar...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Restaurantele din Paris, pustii ca în pandemie înainte de Jocurile Olimpice. Proprietarii sunt furioși: „O...
Andrei Versace, dator la CĂMĂTARI?! Un prieten rupe tăcerea despre sursa de venit a influencerului:...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Vremea se schimbă radical în România, de la mijlocul săptămânii. ANM a emis prognoza meteo...
Doctorița, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Nuntă transformată în tragedie, în Botoșani. O femeie a decedat după ce fiica ei a...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Bombardiere americane sosesc în România pentru misiunea Bomber Task Force 24-4. Acestea au fost interceptate...
REVOLUȚIE în electronică! Au anunțat o descoperire remarcabilă!
Mașinile interzise pe șosele. Ordinul UE pentru cei care alimentează cu motorină. Când devine lege
Schimbări în supermarketuri. Noi obligații pentru producători
Ce a putut să își pună un român la fereastră, fără să îi pese de...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce a transmis Geta Sterp cu privire la persoanele care se jignesc în mediul online....
Oana Moșneagu și Vlad Gherman, regrete după nunta de vis. Ce ar schimba dacă ar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
FACULTATE ÎN ȚARĂ SAU ÎN STRĂINĂTATE? ECATERINA ANDRONESCU LĂMUREȘTE TOȚI ELEVII LA PODCAST „ALTCEVA CU...